Cum ar fi să poți vedea în imagini povestea, înainte să apuci să o descifrezi?
Unii ar spune TENTANT, alții ar spune PALPITANT, iar cei din urmă ar declara SPOILER.
Sunt extrem de recunoscătoare tuturor celor care-mi sunt alături la început de drum și drept mulțumire pentru încurajările primite, am ales să urmez sfatul majorității și să dau formă personajelor mele, să ajut cartea să fie văzută și astfel, să pot stârni curiozitatea în rândul celor care încă nu s-au încumetat să o citească.
În ultima vreme am sesizat la persoanele din jurul meu, care au savurat volumul 1, o schimbare majoră. Acel Bună, Flavia! rostit când ne intersectăm, are cu totul alt ton. Undeva în spatele salutului, reușesc să interpretez subînțelesul acela de Nu credeam că aveai așa ceva în minte! și mă amuz copios.
PS: Încă aștept cu interes recenziile bărbaților. Până acum nici unul nu a avut curajul să facă o postare publică. Nu poate fi atât de greu! 😉
Hai să-ți fac cunoștință cu Cezar!
Așa un pic….

Fragment din #PlanulAtracției despre Cezar, văzut pentru prima oară prin ochii Lianei.
“Înregistrez undeva aproape de ieșire silueta lui: păr șaten – cu țepi (cine își mai face țepi în ziua de azi?), cămașă albă – impecabilă, blugi negri super slim și….și cam gata pentru că ușa se închide în urma lui.
SHIT!”
Dacă ar fi să povestim ca între fete, mi-ai spune că privirea lui face cât o mie de cuvinte și te întrebi cât de autoritar este, sau cât de blând ar putea fi, pentru că știi sigur un lucru: te-a atras din prima clipă, vrei să-l descoperi și vrei să-i afli povestea. Ce rost mai are să aștepți? Îl găsești la un autograf distanță. 🙂
Hai să-ți fac cunoștință cu Lia!
Doar un pic…

Fragment din #PlanulAtracției despre Liana, văzută prin ochii lui Cezar:
“Totuși, ea părea să aibă ceva special: o brunetă cu părul lung, îmbrăcată într-o rochiță minusculă și mulată, în culoarea mea preferată și cu lovitura de grație…buze pline, de un roșu intens…. efectiv mă ignora.”
Dacă ar fi să vorbim ca de la femeie la bărbat, mi-ai spune rezervat că este frumoasă, când tu de fapt o consideri captivantă și senzuală. Ți-ai dori s-o auzi și să-ți imaginezi privirea ei misterioasă. Nu trebuie decât să-ți dorești s-o descoperi. Citește-o și află-i secretele!
Inocența este înselătoare când vine vorba despre femei. Nimeni nu știe ce se ascunde în mintea sau în inima lor. Cu toate astea, te întrebi cum va face față EA, unui bărbat ca EL. Sau poate lucrurile stau invers???
Răspunsul îl vei putea afla doar în Planul Atracției.
