Sunt extrem de fericită că fenomenul începe să prindă amploare, interesul cititorilor crește și asta nu face decât să mă încurajeze să merg mai departe.
Planul Atracției a fost declarat romanul verii, iar eu m-am decis să dezvălui faptul că acesta va fi o trilogie.
DA, ai auzit bine: vor fi 3 părți ale poveștii de dragoste dintre Cezar și Liana. Prin urmare, înarmează-te cu răbdare, urmărește noutățile și ajută-mă distribuind la rândul tău postările.
Am primit numeroase întrebări, drept pentru care, m-am hotărât să liniștesc spiritele.
Pentru cine este curios și folosește aplicația, un sneak peek pentru Volumul 2, se găsește pe Wattpad .
Dacă nu, în premieră, am să arăt sinopsis-ul pentru următoarea parte.
Sinopsis Vol 2 Planul Atracției
Dragostea ar trebui să fie simplă, exceptând momentul când… nu este deloc așa.
Trecutul Lianei vine să umbrească începutul unei relații promițătoare, iar femeile din viața lui Cezar încearcă pe rând să-i reintre acestuia în grații. Dacă totul se complică după prima noapte de pasiune, vor reuși cei doi să treacă peste obstacolele pe care viața le presară în drumul lor?
PS: De luna aceasta, cartea mea a ajuns în distribuție și pe Cărturești , așa că viitorul este online 🙂